Deși suntem în vacanță, și doi dintre membrii clubului sunt plecați la activități cu cluburile sportive din care fac parte, iar restul în excursii, am fost la grădina clubului, pentru a face lucrările de întreținere.
Am alimentat sistemul de irigare prin picurare, timp de o ora, am îndepărtat buruienile crescute, am legat și am copilit roșiile, am adăugat pari la roșiile care nu erau legate.
Deja dovlecii au început să colonizeze zona solului, oferind atât de necesara umbra, pe timp de caniculă. Roșiile și fasolea au flori și așteptăm cu nerăbdare să fructifice.
Acest proiect este realizat cu sprijinul sponsorului nostru, firma Trikarfi Group SRL